Chirurgia siluetei

Servicii oferite

  • Abdominoplastia

    Abdominoplastia


    Aspectul suplu al zonei abdominale este important atât din punct de vedere estetic, cât şi din punctul de vedere al sănătăţii. Uneori, în ciuda eforturilor, depozitele de grăsime și surplusul de piele devin imposibil de eliminat. Soluţia pentru acestea fiind îndepărtarea lor chirurgicală, operație cunoscută sub numele de abdominoplastie.

    Procedura de abdominoplastie


    • Operația poate interesa zona inferioară a abdomenului (dermolipectomie inferioară) sau întregul abdomen (abdominoplastie). Ambele intervenții se pot asocia cu lipoaspirația.
    • Intervenția este efectuată sub anestezie generală.
    • Incizia este plasată imediat deasupra liniei pubiene și se întinde între cele două oase ale bazinului. Lungimea inciziilor depinde de excesul tegumentar care trebuie îndepărtat.
    • Grăsimea în exces se îndepărtează fie prin lipoaspirație, fie prin excizie directă.
    • Atunci când există, se pot repara și defecte ale peretelui muscular (diastazis, hernii).
    • Ombilicul se “decupează” și se repoziționează.
    • La sfârșitul intervenției se pun tuburi de dren care sunt scoase la 2-3 zile după operație.

    Condiții necesare procedurii


    • Candidații pentru această intervenție sunt adulții cu greutate constantă în ultimele 6 luni și cu o stare bună de sănătate.

    Recuperarea post-operatorie


    • Postoperator se aplică pansament compresiv și un garment elastic (îmbrăcăminte specială). Pansamentul este înlăturat după scoaterea firelor, la 14 zile, și se schimbă la 3-4 zile în acest interval. Îmbrăcămintea specială se păstrează timp de 4-6 săptămâni.
    • Tuburile de dren se scot la 2-3 zile, în funcție de cantitatea drenajului.
    • Se recomandă expunerea graduală la efort fizic. Este recomandată evitarea expunerii la soare în lunile următoare operației, pentru a nu periclita procesul de vindecare.
  • Lipoaspiraţia

    Lipoaspiraţia


    Lipoaspiraţia, întâlnită şi sub denumirea de liposucţie sau lipoplastie, reprezintă intervenţia de îndepărtare chirurgicală a depozitelor localizate de grăsime. Cele mai potrivite zone sunt şoldurile, abdomenul, talia, coapsele, gambele, gleznele, regiunea internă a genunchilor, braţele, regiunea fesieră, submentoniera (bărbia), gâtul, linia mandibulară, toracele anterior şi posterior.

    Procedura de lipoaspirație


    • Procedura poate fi executată prin trei tehnici distincte:
      1. Lipoaspiraţia clasică, ce constă în aspirarea depozitelor de grăsime;
      2. Lipoaspiraţia cu ultrasonic, dezvoltată în doi paşi: lichefierea depozitelor de grăsime, apoi aspirarea acestora;
      3. Lipoaspiraţia prin intumescenţă (sau tehnica “super wet”), care se dezvoltă, de asemenea, în doi paşi: infuzia de soluţie salină cu adaos de adrenalină, anestezic local şi bicarbonat de sodiu în depozitele de grăsime, apoi aspirarea acestora.
    • Lipospiratia este o tehnică chirurgicală închisă, efectuându-se prin incizii mici, puţin vizibile, sub anestezie generală.
    • La nivelul acestor incizii, executate în imediata apropiere a zonei de tratament, sunt introduse tuburi fine numite “canule”, conectate la un sistem de vid, prin intermediul cărora se mobilizează şi se aspiră depozitele de grăsime. În capătul opus al canulei este ataşată o pompă pentru colectarea ţesutului adipos. 
    • Fluidizarea depozitelor de grăsime se realizează prin injectarea unui mix de ser fiziologic, anestezic local şi adrenalină numit soluţie Klein.
    • Inciziile sunt apoi închise prin fire de sutură, însă sunt cazuri în care dimensiunile acestora sunt atât de reduse, încât nu mai este necesară sutura.
    • Firele vor fi scoase după 5-6 zile.

    Condiții necesare procedurii


    • Candidaţii ideali pentru acest tip de intervenţie sunt persoanele adulte, a căror masă corporală se încadrează într-un procent maxim de 30% faţă de greutatea ideală, a căror piele este fermă şi elastică şi care au un bun tonus muscular.
    • O prima evaluare a pacientului de către medicul chirurg va stabili dacă acesta reprezintă un bun candidat, precum şi tehnica şi conduita de tratament. Tot atunci, acesta va face o evaluare a stării de sănătate a pacientului.

    Recuperarea post-operatorie


    • În zonele supuse intervenţiei de aplică comprese sau bandaje elastice ce vor comprima edemul post-operator.
    • După intervenţia chirurgicală pacientul este obligat să poarte timp de o lună o îmbrăcăminte specială pentru a ajuta la obţinerea rezultatului dorit.
    • Pacientul va primi instrucţiuni specifice cu privire la îngrijirea zonei operate, medicaţia corespunzătoare precum şi indicaţii referitoare la stilul de viaţă ce trebuie să succeadă o astfel de intervenţie.
    • Rezultatul final nu va fi vizibil imediat, deşi încă din prima zi post-operator se va vedea o diferenţă. Evaluarea finală a reuşitei se va face abia după 3-6 luni, când se stabileşte şi necesitatea retuşurilor (deşi, în majoritatea cazurilor, nu este necesar). Totuşi, un rezultat notabil se va observa la 1-2 luni după procedură.
  • Liftingul braţelor

    Liftingul braţelor


    Liftingul braţelor reprezintă intervenţia de reducere a excesului de piele lipsită de elasticitate, întărind şi netezind ţesutul de susţinere ce defineşte forma braţului.

    Procedura de lifting a brațelor


    • Operaţia se efectuează prin intermediul unor incizii, a căror lungime şi formă depind atât de cantitatea de ţesut ce urmează a fi excizată, cât şi de poziţionarea acestuia. Aceste considerente sunt la latitudinea medicului chirurg.
    • În general, inciziile sunt plasate fie pe partea internă a braţului, fie pe partea dorsală a acestuia şi se pot extinde de la nivelul axilei până deasupra cotului.
    • Excesul de grăsime este excizat sau, după caz, tratat prin lipoaspiraţie, iar ţesutul de suport este remodelat. La final, operaţia este închisă , de asemenea, cu fire de sutură.

    Condiții necesare procedurii


    • Candidaţii ideali pentru acest tip de operaţie sunt acei pacienţi având o laxitate crescută la nivelul braţelor, ce au o greutate stabilă şi cât mai aproape de greutatea ideală.

    Recuperarea post-operatorie


    • Ca în orce altă procedură chirurgicală de remodelare, se impune că pacientul să poarte faşă elastică pentru a susţine forma zonei asupra căreia s-a intervenit.
    • Medicul chirurg va informa pacientul despre cicatricile reziduale postoperatorii, iar acesta trebuie să conştientizeze consecinţa estetică a lor.
    • Există posibilitatea necesităţii unor retuşuri ulterioare care se efectuează la cel puțin 6 luni după intervenția chirurgicală.
    • După externare, se va impune administrarea de tratament medicamentos pentru o perioadă de 5-7 zile, iar la 12 zile vor fi scoase şi firele de sutură.
    • Mişcarea braţelor poate fi reluată treptat, mai puţin ridicarea acestora deasupra capului, care ar trebui amânată cât mai mult, întru-cât ar putea afecta cicatrizarea inciziei. De asemenea trebuie evitate și exercițiile fizice care implică folosirea musculaturii brațelor.
    • Folosirea de creme sau plasturi de silicon pot veni în ajutorul obținerii unei cicatrici cât mai bune.
    • Masajele sunt binevenite ca şi adjuvant în procesul de vindecare.
  • Liftingul coapselor

    Liftingul coapselor


    Liftingul coapselor este acea procedură chirurgicală prin care se remodelează ţesutul şi se defineşte conturul ferm al zonei inferioare a corpului. Liftingul coapselor nu reprezintă, însă, o soluţie pentru depozitele de grăsime, acestea putând fi eliminate doar cu ajutorul lipoaspirației.

    Procedura de lifting a coapselor


    • Operaţia se desfăroară prin intermediul unor incizii limitate, efectuate la rădăcina coapsei (regiunea inghinală sau/și șanțul subfesier) ce poate fi extinsă, după caz, până la nivelul şoldurilor.
    • Ţesutul de susţinere va fi remodelat, iar excesul de piele va fi îndepărtat, urmărind obţinerea unui aspect cât mai neted al zonei.
    • Ţesutul de susţinere va fi închis la interior cu fire de sutură resorbabile, iar pielea va fi de asemenea suturată în locurile unde au fost efectuate incizii.
    • Vor fi introduse tuburi de dren care vor fi scoase la 2-3 zile după intervenția chirurgicală.

    Condiții necesare procedurii


    • Pacienţii ideali sunt acele persoane ce au o greutate stabilă şi cât mai aproape de greutatea ideală, ale căror ţesuturi şi-au pierdut elasiticitatea în zona interioară, mediană sau exterioară a coapselor. 
    • O bună evaluare din partea medicului chirurg poate oferi o perspectivă completă asupra efectelor intervenţiei, precum şi un plan de tratament corespunzător. Tot acesta va decide dacă este necesară combinarea procedurii cu altele, precum lipoaspiraţia, în vederea obţinerii unui rezultat cât mai bun.

    Recuperarea post-operatorie


    • Tehnicile avansate permit efectuarea inciziilor în locuri ce pot fi ascunse cu uşurinţă atât de haine, cât şi de costumul de baie. În unele cazuri, însă, inciziile sunt destul de extinse.
    • Asemeni oricărei intervenţii de remodelare, pacientului i se vor aplica bandaje elastice în zona asupra căreia s-a intervenit. Acesta va primi instrucţiuni specifice în privinţa ingrijilor locale.
    • În perioada ulterioară operaţiei, este important că pacientul să îngrijească corespunzător zona, să evite forţarea ţesuturilor modelate sau mişcarea excesivă.
    • Este necesară folosirea produselor de modelare a cicatricilor pe termen lung (3-6 luni).